Articole

Uleiul esențial sau bodyguard-ul plantei

Uleiul esnțial este un compus de o valoare inestimabilă

Uleiul esențial este esența plantei care a trecut printr-un proces de distilare. Aceste concentrate vegetale au densități variabile în funcție de tipul plantei din care au fost extrase. (Ex, Lavanda: uleiul esențial rezultat este foarte lichid și limpede). Alte uleiuri conțin din belșug ceară vegetală care se cristalizează și se solidifică la temperaturi scăzute (Vanilia).

Chintesență și forță vitală a plantei, uleiul esențial este produs în interiorul plantei în glandele microscopice situate în țesuturile vegetale sau la suprafață, la nivelul florilor, al semințelor, al cojii, rădăcinii sau frunzelor. Înainte de a fi folositoare omului, uleiurile esențiale acționează la nivelul plantei ca și hormoni. Se crede chiar că acestea sunt agenții responsabili pentru capacitatea de adaptare a plantei. S-a constatat că producția de ulei esențial dintr-o plantă crește dacă planta se află într-o situație de stres.

Uleiul esențial actionează eficient pe mai multe planuri în adaptarea plantei la factorii exteriori:

  1. pentru apărarea plantei: anumiți compuși aromatic (terpeni) au capacitatea de a face plantele mai puțin apetisante pentru animale în căutare de hrană.
  2. pentru protejarea plantei de ciuperci, paraziți: prin procesul de evaporare. Arbuștii de smirnă sunt înconjurați de o ceață fină care filtrează razele soarelui și răcoresc aerul din jurul plantelor
  3. pentru  protejarea  rădăcinilor plantei,  împiedicând rădăcinile altor plante să se dezvolte în vecinătatea acestora. În acest caz anumiți terpeni sunt responsabili de inhibarea creșterii plantelor învecinate.
  4. pentru  reproducerea plantei prin atragerea insectelor care polenizează planta.

Factori ce determină calitatea uleiurilor esențiale

Uleiurile esentiale au o compozitie chimică care variază pe parcursul unei zile, a anotimpurilor și diferă in funcție de partea care a fost distilată ( frunze, flori, scoarță) dar și in funcție de compoziția solului, de altitudine. Fiecare ulei esențial este analizat cromatografic ( tehnică ce permite diferențierea tipurilor de molecule chimice) pentru a verifica principalii compuși biochimici dar și calitatea acestuia. Alte metode de testare vin să completeze analiza cromatografică: fișa tehnică și fișa de analiză.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *